Despre avantajele ecranelor LED

3-Sud-Est-Sala-Palatului-9-Mai-2014-4De câte ori nu vi s-a întâmplat ca un concert care ar fi trebuit să fie memorabil să fie stricat de locul pe care vi l-aţi ales sau pe care aţi fost nevoit să-l ocupaţi pe gazon? Fie aţi stat prea departe de scenă, fie în faţa dumneavoastră s-a proţăpit un meloman mai înalt decât poarta de fotbal: de auzit, aţi auzit, dar de văzut, mai puţin… Suntem de părere că, doar pentru că nu trebuie să vă aplecaţi atunci când treceţi un prag, nu înseamnă că nu meritaţi să vă bucuraţi de prestaţia artiştilor. Credem în democraţia vizuală. Altfel zis, toţi spectatorii au aceleaşi drepturi, iar unul din modurile prin care ne asigurăm că acestea sunt respectate este prin intermediul ecranelor LED.

Ecranele LED fac concertele accesibile tuturor; în plus, relevă detaliul semnificativ, adică acele amănunte pe care nici spectatorii cu ochii cei mai ageri, chiar dacă ar sta în primul rând, n-ar putea să le vadă cu ochiul liber. Nu în ultimul rând, nu doar că publicul vede mai bine ce se întâmplă pe scenă, dar astfel, organizatorii au posibilitatea de a difuza spoturi publicitare în pauze sau în momentele premergătoare evenimentului. Mai mult, pe ecranele LED se pot difuza mesaje care să suscite o participare mai activă a publicului.

Dar ce sunt, mai exact, ecranele LED? Ecranele LED sunt practic nişte televizoare de mari dimensiuni care folosesc tehnologia LED. Un singur lucru diferă: dacă, în cazul televizoarelor, imaginea era proiectată prin intermediul unui tub catodic, în cazul ecranelor LED, fiecare pixel este compus dintr-un ansamblu de trei leduri, unul roşu, unul verde şi unul albastru. Pentru a compune imaginea, ledurile se aprind, în funcţie de informaţia pe care o aceasta o conţine. Tocmai de aceea, dacă ne uităm la un ecran LED de foarte aproape, nu prea discernem mare lucru: vedem doar foarte multe luminiţe în aceste trei culori. Atenţie, nu trebuie confundate ecranele LED cu ecranele LCD, de dimensiuni mult mai mici şi având la bază o cu totul altă tehnologie! Un ecran LED e format din multe leduri individuale, în timp ce imaginea pe ecranele LCD se obţine prin proiectarea luminii din spatele ecranului către suprafaţa acestuia, trecând printr-un filtru format din molecule de cristale lichide.

Ecranele LED sunt preferate altor tipuri de redare a imaginilor din mai multe motive. În primul rând, luminozitatea pe care o oferă ledurile este net superioară. În plus, acestea nu reflectă lumina, imaginea rămânând vizibilă chiar dacă evenimentul are loc în miezul unei zile însorite. De altfel, acesta este şi marele avantaj al ecranelor LED faţă de proiectoare, care pot fi utilizate doar în cazul evenimentelor nocturne si daca nu bate vântul (imaginați-vă un ecran de 6 x 4 la un vânticel mai serios: ori se rupe pânza ori tot eșafodajul începe o călătorie prin public ). În al doilea rând, ecranele LED sunt modulare, beneficiind astfel de toate avantajele acestei proprietăți.

Ecranele pot fi mobile (se prezintă sub formă de remorcă şi se montează în mai puţin de 30 de minute) sau clasice, fiecare dintre ele având avantajele și dezavantajele sale. Dincolo de marcă sau modul de montare cel mai important e ca ecranul pentru care optaţi să fie adaptat evenimentului. Doar aşa veţi putea fi sigur că toată lumea, indiferent de înălţime sau de poziţia ocupată, se bucură la maximum de concertul pe care îl organizaţi!

 

Sursa: http://megascena.ro/joomla25/index.php/blog/item/32-ecrane-led